Despre lupta de putere dintre copii si parinti
Monica Bolocan, psiholog clinician pentru copii si adolescenti
Unii copii reusesc sa intinda la maxim rabdarea parintilor lor si sunt extrem de ingeniosi in a le testa limitele, de multe ori in propriul dezavantaj intrucat, in final, par a nu avea nimic de castigat. Nu vorbim despre situatiile clasice in care copilul insista pentru a obtine ceva (o jucarie, atentie, un avantaj etc), ci despre cele in care copilul incalca regulile sau face ceva nepotrivit cu scopul evident de a-si provoca parintii si a le starni furia. Unii parinti percep aceasta atitudine ca pe o lupta de putere si se “inarmeaza” corespunzator, intrand intr-o competitie absurda si deseori umilitoare cu propriul copil, de tipul “hai sa vedem cine are ultimul cuvant” sau “nu ma dovedesti tu pe mine!”.
Daca va aflati intr-o astfel de situatie cu propriul copil, sunt cateva intrebari la care ar trebui sa va ganditi inainte de a va angaja in lupta:
- Poate fi vorba despre o lupta de putere atunci cand partile nu sunt egale?
- La ce foloseste intr-o relatie ca o parte sa detina “puterea” asupra celeilalte parti?
- Care este nevoia emotionala reala din spatele comportamentului copilului?
Primele semne ale unei aparente lupte de putere apar pe la varsta de 2 ani, cand, de fapt, copilul incepe sa aiba constiinta de sine si a faptului ca poate actiona din propria vointa asupra lumii inconjuratoare. Nevoia de autonomie personala este gresit inteleasa de parinti ca o lupta de putere si, in loc sa adreseze corect aceasta nevoie fireasca a copilului, parintii se aseaza in pozitia de “lupta” pentru a-si impune “la timp” punctul de vedere. Acelasi tip de criza apare, mai tarziu, si la adolescenta, insa, de data aceasta, acest comportament are in spate un lung istoric de frustrari acumulate in relatia copilului cu parintii sai, si este de multe ori o forma de revolta la adresa acestora mai mult decat o simpla nevoie de autonomie personala. In cazul adolescentilor, este extrem de important de inteles ce anume sta la baza asa-zisei luptei de putere: nevoia reala de independenta sau revolta acumulata in timp?
Un lucru stim sigur: indiferent de varsta, toti copiii au nevoie sa se bazeze pe parintii lor pentru a le oferi siguranta, securitate fizica si emotionala si predictibilitate. Ei trebuie sa stie ca, orice s-ar intampla, mami si tati sunt langa ei sa ii protejeze si sa ii ajute. Acest sentiment le da aripi sa zboare.
Un copil care reuseste sa isi domine parintii intr-o lupta de putere nu se mai poate raporta la acestia ca la o baza de siguranta. Cum ar putea, din moment ce parintii se dovedesc cu consecventa slabi in fata provocarilor propriului copil? Astfel, intr-un mod paradoxal, copilul care isi domina parintii se simte, de fapt, slab si neprotejat. El nu mai are repere solide la care sa se raporteze. Nevoia sa excesiva de control este, de fapt, o expresie a disperarii de a se simti fara repere.
Totodata, un copil care este in mod constant “invins” de detinatorul puterii absolute din familie creste fie cu ideea ca viata este o continua umilinta sau renuntare, fie cu ideea ca fericirea vine din a-i domina pe ceilalti. Frustrarile acumulate se vor transforma intr-o revolta continua, fatisa sau ascunsa, indreptata asupra propriei persoane sau asupra celorlalti mai tarziu, in adolescenta sau la varsta adulta.
Voi reveni intr-un articol viitor cu sfaturi utile pentru a evita situatiile de tip “lupta de putere” dintre copii si parinti.
Publicat: Kidspots
