Cum ajuti copilul timid sa se adapteze la scoala
Monica Bolocan, psiholog clinician pentru copii
Pentru copiii timizi, inceperea scolii este un moment dificil, mai ales daca pasesc pentru prima data pragul aesteia sau daca au intervenit schimbari majore in relatia copilului cu scoala (mutarea intr-o clasa sau intr-o scoala noua, schimbarea cadrului didactic).
In general, copiii timizi au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la situatiile, cerintele sau persoanele noi. Prima lor reactie fireasca este sa se se dea un pas inapoi sau sa refuze. Noutatea si, mai ales, impredictibilul ii sperie. Nu de putine ori, copilul timid este si anxios, desi aceasta asociere nu este obligatorie. Spre exemplu, copiii care sunt doar timizi sunt mai retrasi, mai precauti, doar la inceputul unei relatii sau situatii noi, devenind treptat dezinvolti si siguri pe sine pe masura ce se obisnuiesc cu aceasta, spre deosebire de copiii anxiosi care au aceste manifestari aproape tot timpul. Timiditatea este o caracteristica strict temperamentala (adica innascuta), pe cand anxietatea poate afecta un copil indiferent de temperamentul acestuia. Este important sa ne dam seama carei cauze se datoreaza comportamentul retras al unui copil: temperamentului sau sau unei forme de anxietate? Interventia pentru remedierea problemelor depinde de cauza acestora. Despre temperamentul copiilor cititi mai multe aici.
Daca aveti un copil timid, iata cum il puteti ajuta sa se adapteze mai usor la inceperea scolii:
- Faceti impreuna vizite la scoala in afara orelor doar pentru a saluta cadrele didactice si a purta conversatii generale
- Cereti permisiunea de a vizita scoala, clasele, sala de sport; lasati copilul sa se obisnuiasca, dandu-i timp suficient sa studieze locurile
- Rugati cadrul didactic sa implice copilul in pregatiri: aranjarea clasei, impartirea manualelor, distribuirea materialelor la clasa
- Cautati-va cunostinte printre parinti si copii, sau faceti efortul de a va imprieteni cu parintii copiilor cu care copilul este coleg de clasa
- Invitati colegi de clasa ai copilului acasa pentru a se imprieteni. Ideal este sa gasiti colegi care impart interese sau pasiuni comune cu copilul timid
- Vorbiti cu copilul despre regulile scolii, asteptarile cadrelor didactice si programul zilnic de activitati
- Informati copilul despre detaliile primite la sedintele cu parintii
- Daca scoala organizeaza diverse evenimente (ex: sportive, artistice), incurajati copilul sa participle chiar daca este numai spectator
- Cereti constant cadrelor didactice sa va ofere informatii despre comportamentul copilului in ore si in pauze, pentru a avea o masura a adaptarii sale
Daca in ciuda acestor eforturi copilul este in continuare stresat de ideea de a merge la scoala chiar si dupa doua-trei saptamani de adaptare, consultati un psiholog pentru copii.
Publicat de: SfatulParintilor.ro