Ziua Halatelor Colorate

Ziua Halatelor Colorate: GSK Consumer Healthcare colorează halatele medicilor pentru a încuraja o atitudine pozitivă a copiilor faţă de actul medical

  • Ziua Halatelor Colorate a fost inaugurată astăzi în cadrul programului “Tabăra de Supereroi”, ca răspuns la nevoia de a reda confortul emoțional al copiilor care ajung în contact cu mediul medical;
  • Cu această ocazie, GSK Consumer Healthcare a transformat halatele medicilor din spitalele de pediatrie într-unele vesele;
  • Rezultatele primului studiu[1] privind manifestările emoţionale ale copiilor faţă de cadrele medicale în România confirmă nevoia de programe care să vină în sprijinul copiilor şi părinților pentru acomodarea celor mici cu mediul medical în general;

București, 8 decembrie 2016 – GSK Consumer Healthcare inaugurează astăzi Ziua Halatelor Colorate, ocazie cu care a transformat uniformele medicilor și asistentelor în unele vesele pentru copii, cu scopul de a le da celor mici curaj să-și învingă emoțiile și de a le reduce stresul atunci când intră în contact cu mediul medical.  

Acțiunea a avut loc în spitalele pediatrice din Ploiești și Pitești și se desfășoară în cadrul programului “Tabăra de Supereroi”, creat de GSK Consumer Healthcare pentru a îmbunătăți experiența celor mici în relație cu medicii și actul medical.

Demersul vine în contextul în care un nou studiu¹ arată că 54% dintre copii manifestă frică faţă de cadrele medicale, aspect ce poate afecta reușita unui tratament și poate reprezenta un obstacol real în prevenție, prin faptul că este un motiv de evitare a vizitelor la medic. Iar la 3 din 10 copii, această reacţie emoţională se manifestă și acasă, după ce nu mai există niciun contact cu medicul, cabinetul sau spitalul, prin perturbări emoționale ce pot dura până la câteva luni, în câteva cazuri.

„Ziua Halatelor Colorate este o inițiativă care răspunde rezultatelor acestui studiu, urmărind să îmbunătățească șederea copiilor în mediul medical. Acțiunea este parte din Programul Tabăra de Supereroi, care se desfășoară în Spitalele de Pediatrie Ploieși și Pitești și care până acum a venit în beneficiul a 3600 de copii și părinți, pentru a le reda buna dispoziție în timpul spitalizării celor mici. Prin activități recreative și de joc, transformăm copiii din spitale în supereroi și îi încurajăm să fie curajoși în fața procedurilor medicale de care le este frică.   De asemenea, suntem alături de părinți cu informații și sfaturi care să-i ajute să aibă grijă de copii în astfel de situații dificile, iar în program, cadrele medicale îi răsplătesc pe cei mici cu steluțe și insigne de supereroi, ajutându-i astfel să-și depășească reacțiile emoționale negative pe care aceștia le pot avea”, declară Helen Tomlinson, General Manager GSK Consumer Healthcare România și țările balcanice.

Studiul realizat în rândul părinților din România în septembrie 2016, la solicitarea GSK Consumer Healthcare, arată că:

  • 2 din 10 părinți au amânat vizite la doctor din cauză că cel mic era prea înspăimântat de medic.
  • Mai mult, 56% dintre părinți au declarat că li s-a întâmplat ca cel mic să fie reticent în a lua tratamentul prescris de doctor, ca o consecință a acestei reacţii emoţionale.
  • 4 din 10 copii au experimentat manifestări emoționale neplăcute atunci când au petrecut mai multe ore într-un cadru medical, precum plâns, agitație, tremurat, închidere în sine.

Studiul mai dezvăluie că părinții au nevoie de informare pentru a depăși obiceiul involuntar de a cultiva această teamă în educația copiilor: 3 din 10 părinți români încă folosesc doctorul ca amenințare pentru a-și determina copiii să fie cuminți, considerând-o o metodă eficientă; şi 98% dintre aceşti părinți apelează la această sperietură periodic. Specialiștii atrag atenția că acestea au impact pe termen lung asupra acomodării copilului cu actul medical în general.   

Programul Tabăra de Supereroi ţinteşte să ofere sprijin cadrelor medicale din secţiile de pediatrie şi părinţilor prin a insufla copiilor o atitudine pozitivă faţă de actul medical şi personalul medical, relaţionarea făcându-se astfel mai uşor în mediul spitalicesc şi facilitând recuperarea fizică.

“Numeroase cercetări atestă că timpul petrecut într-un mediu medical are un impact negativ asupra echilibrului psihic al copiilor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung - și este mai puternic când include și proceduri invazive de îngrijire.

Studii empirice[2] atestă că cei mai vulnerabili la frica de halate albe sunt copiii mici, cu vârste între 6 luni și 4 ani, respectiv 4 – 6 ani într-o măsură variabilă. Există dovezi că abia după vârsta de 6 ani, copiii gestionează mai bine stresul generat de șederea într-un mediu medical sau de relația cu medicii, dar numai dacă interacțiunea lor este bazată pe o abordare psihologică pozitivă”, adaugă psiholog clinician Monica Bolocan.

Rezultatele studiului confirmă necesitatea de a derula programe educaționale pentru părinți și copii pentru a-i sprijini în acomodarea emoțională a celor mici cu actul medical, în beneficiul propriei sănătăți – atât fizice, cât și psihice – având și impact pozitiv în creșterea prevenției. Creşterea calităţii vieţii românilor prin încurajarea unui comportament preventiv în sănătate este misiunea GSK Consumer Healthcare în România şi în lume, misiune concretizată prin derularea de programe educaţionale pe termen mediu şi lung, precum Tabăra de Supereroi şi Zâmbeşte România.

2877_ovidiu_micsik_inquamphotos

Despre Programul Tabăra de Supereroi

Pentru a răspunde nevoii de a reda confortul emoțional al copiilor care ajung în contact cu mediul medical, GSK Consumer Healthcare a dezvoltat programul „Tabăra de Supereroi”. Programul ajută copiii să-și învingă frica de procedurile medicale, le reduce stresul și le facilitează astfel recuperarea, în același timp educând părinții și sprijinind personalul medical. În cadrul programului, copiii sunt transformați în supereroi, beneficiază de activități de recreere special create pentru ei și materiale educaționale. Programul este implementat în spitalele de Pediatrie Ploiești și Pitești și până acum a venit în sprijinul a 3.600 de copii cu vârste între 1 și 7 ani, de la debutul său în 2015, cu feedback foarte bun de la personalul medical şi părinţi.

3309_ovidiu_micsik_inquamphotos

Despre GSK Consumer Healthcare

Parte din grupul de companii GSK cu prezență globală, GSK Consumer Healthcare este cea mai mare companie de medicamente fără prescripție medicală din lume și primul jucător în piața de produse de îngrijire orală specializată. Obiectivul nostru este să devenim prima și cea mai bună companie de Fast Moving Consumer Healthcare, bazată pe știință și valori – o organizație unică ce îmbină expertiza și principiile științifice cu avantajele industriei bunurilor de larg consum.

În România, GSK are o tradiție de peste 25 de ani și peste 150 milioane euro investiție în piața locală. Suntem hotărâți să facem o diferență în starea de sănătate a românilor prin educație continuă şi suntem partener constant al comunității, cu investiție de peste 2 milioane de dolari în proiecte de sănătate și educație pe care le derulăm cu partenerii noștri.

________________________________________

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Daniela Spiridonescu, GMP PR, daniela.spiridonescu@pr.gmp.ro, 0740.038.544

[1] Studiu realizat de ivox.ro la comanda GSK Consumer Healthcare derulat în perioada 29 septembrie – 7 octombrie 2016, pe un eșantion de 1411 părinți cu copii de 1-7 ani, desfășurat prin chestionare online. Studiu disponibil la cerere.  

[2] Effects of Hospitalization on Early Child Development, David A. Mrazek, 1984, publicat de Springer, disponibil aici, ultima accesare la 20.10.2016

error: Continutul este protejat la copiere !!! Toate drepturile rezervate - psiholog Monica Bolocan.