Plictiseala la copii

Plictiseala la copii

Monica Bolocan, psiholog pentru copii

“Mami, m-am plictisit!” sau “Nu vreau sa fac asta, e plictisitor!”. De cate ori v-ati auzit copilul plangandu-se de plictiseala inconjurat fiind de un morman de jucarii sau avand la dispozitie nenumarate posibilitati de a-si umple timpul? Cel mai adesea insa , copiii se plang de plictiseala atunci cand este vorba de facut teme sau altceva ce le solicita depunerea unui efort fizic sau mental. In acest caz, este vorba mai degraba despre un deficit de formare a mecanismelor psihologice ale motivatiei interne decat de plictiseala propriu-zisa.

Ce este plictiseala?

Plictiseala este o stare profund subiectiva. In mod evident, fiecare dintre noi are propria perceptie asupra a ceea ce este plictisitor, dar si a intervalului de timp dupa care ceva, ce initial ne-a trezit interesul, devine plictisitor. Este sentimentul ca ai vrea sa faci ceva interesant, dar nu stii ce! Ceva trebuie sa se intample sau cineva trebuie sa intervina pentru a te scoate din aceasta stare. Starea de plictiseala nu depinde insa de stimulii existenti in lumea inconjuratoare, ci de interesul psihologic subiectiv pentru acei stimuli la un moment dat precum si de capacitatea de automotivare.

Astfel, constientizarea starii de plictiseala necesita un anumit nivel de dezvoltare a structurilor cognitive implicate, nivel disponibil dupa o anumita varsta (dupa aproximativ 6-7 ani), cand incepe sa se dezvolte capacitatea interna de automotivare.

Copiii mici nu se pot plictisi! Ei pot fi, in schimb, fie suprastimulati, fie stimulati insuficient. Ambele conditii genereaza o stare de disconfort psihic care duce in cele mai multe cazuri catre manifestari comportamentale necorespunzatoare.

Cand se plictisesc copiii?

Exista cateva situatii care determina cel mai frecvent starea de plictiseala la copii:

  • Cand timpul lor liber in care au posibilitatea de a face orice doresc este foarte limitat, copiii fiind implicati permanent in activitati structurate in care sunt ghidati de un adult si ingraditi de reguli. Practic, ei nu invata cum sa se joace singuri si isi pierd creativitatea si spontaneitatea.
  • Cand copiii sunt suprastimulati si creierul lor s-a obisnuit cu o anumita cantitate si intensitate de stimuli (spre exemplu, cand folosesc excesiv tehnologia audio-video). In acest caz, copiii s-au obisnuit cu “ceva” din exterior care sa le solicite interesul si nu si-au dezvoltat abilitatea de a cauta in ei insisi resursele pentru stimulare.
  • Cand copiii au o frustrare pe care nu stiu sau nu pot sa si-o exprime direct si o “deturneaza” in plictiseala, ca de exemplu atunci cand au nevoie de atentia si afectiunea parintilor sau cand se manifesta gelozia fraterna.

Cand devine plictiseala o problema?

Toti copiii se plictisesc din cand in cand. Este o stare psihologica normala. Asa cum nimeni nu poate fi tot timpul fericit, tot asa nimeni nu poate fi tot timpul automotivat si plin de interes. Problema intervine atunci cand copiii se plictisesc prea repede, prea usor si prea mult. Dupa varsta de 6-7 ani, manifestarea excesiva a starii de plictiseala poate fi un semn al unui deficit de dezvoltare a motivatiei interne (sau automotivatiei). Este un prim semnal ca acel copil va avea, mai devreme sau mai tarziu, dificultati de organizare, planificare, stabilire si atingere de obiective. Un copil care se plictiseste repede va avea dificultati sa invete sau sa se implice in orice fel de activitate, fizica sau mentala, care ii va solicita efortul.

Spre exemplu, copiii care au ADHD (Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate) sufera de o forma de plictiseala. Aceasta pentru ca, in cazul lor, este afectata functionalitatea unei anumite zone a scoartei cerebrale care raspunde de functiile cognitive “executive”, superioare (inhibitie, autocontrol, planificare, organizare etc). Practic, ei au nevoie fie de o stimulare foarte intensa (cum este cea oferita de jocurile video) fie de elemente de noutate si interes pentru a nu se plictisi.

Plictiseala este prezenta si in cazul copiilor care au fost mult prea rasfatati, primind foarte repede si usor orice si-au dorit sau fiind rasplatiti material intr-un mod excesiv (prin oferirea de cadouri sau alte recompense materiale). Lipsiti de exercitiul motivatiei interne si obisnuiti sa primeasca ceva pentru orice fac, copiii rasfatati ajung sa fie total dependenti de aspectele materiale ale vietii, dar si de ceilalti, pentru a-i satisface nevoile interne de stimulare. Ca adulti, ei ar putea dezvolta comportamente de dependenta (de mancare, alcool, calculator, jocuri de noroc, bani, cumparaturi etc) pentru “a nu se plictisi”.

De asemenea, copiii care utilizeaza excesiv tehnologia multi-media (televizor, calculator, tableta etc) ajung, ca urmare a suprastimularii neuro-cognitive de un anumit tip, sa devina dependenti de acest tip de stimulare vizuala si sa “se plictiseasca” de orice altceva care nu genereaza acelasi nivel de neurostimulare.

Cand este vorba de plictiseala si cand este altceva?

Cand spun ca se plictisesc, nu toti copiii identifica si definesc corect aceasta stare. Multi dintre ei fac aceasta afirmatie atunci cand se lovesc de dificultatea de a face ceva. Spre exemplu, copiii care au dificultati de perceptie sau de procesare a informatiei vizuale se pot “plictisi” sa deseneze, sa coloreze sau sa faca puzzle-uri sau sa scrie si sa citeasca. Cei care au probleme de procesare auditiva isi pierd rabdarea atunci cand li se vorbeste prea mult sau cand asculta povesti. Ca parinti, este important sa va dati seama cand este vorba cu adevarat despre plictiseala si cand este vorba despre dificultatea de a face ceva anume sau despre lipsa motivatiei interne.

Publicat de: KidSpots

error: Continutul este protejat la copiere !!! Toate drepturile rezervate - psiholog Monica Bolocan.