Warning: Use of undefined constant php - assumed 'php' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home/bbscro/public_html/psiholog-pentru-copii.ro/wp-config.php on line 94
Despre Time-Out. Cand si mai ales Cum

Despre Time-Out

Despre Time-Out

Cand si mai ales Cum

Monica Bolocan - psiholog copii

Time-Out este una dintre cele mai cunoscute tehnici de disciplinare a copiilor mici, dar totodata si una dintre cele mai gresit intelese si utilizate metode. Practic, Time-Out inseamna intreruperea contactului cu copilul care se comporta neadecvat si – conform multor specialisti – izolarea acestuia intr-un loc special ales pentru a se calma si a se gandi la ce a facut. Sincer, de cate ori ti-a reusit aceasta tehnica? Cati copii crezi ca s-au lasat dusi catre locul de Time-Out si au asteptat linistiti acolo sa le spui cand se termina pedeapsa? De obicei, atunci cand e in plina criza de nervi sau de afect, copilul mic se agita, tipa sau se agata si trage de tine pentru a obtine ce doreste. Cei mari iti intorc spatele si se duc singuri in camera lor, eventual trantind usa.

De fapt, Time-Out este vechi de cand lumea! Pe vremuri, dascalii si parintii isi pedepseau copiii trimitandu-i “la colt” sau punandu-i sa stea cu fata la perete si ignorandu-i. In plus, era aleasa si o pozitie nu tocmai confortabila pentru copil (in picioare, cu mainile la spate), tocmai pentru a nu transforma izolarea intr-un moment de relaxare. De fapt, aceasta este esenta Time-Out-ului: intreruperea contactului fizic, vizual si mai ales emotional dintre parinte si copil.

Pentru ca Time-Out sa fie intr-adevar o tehnica utila, trebuie sa intelegi cand si cum se foloseste. Iata cateva recomandari importante:

  • Pentru a avea eficienta, Time-Out-ul trebuie utilizata in paralel cu tehnicile de conectare pozitiva cu copilul (Time-In). Este esential ca parintele sa construiasca intai o relatie sanatoasa cu copilul, bazata pe afectiune si atentie, pentru ca orice tehnica de disciplinare sa aiba efectele asteptate.
  • Nu ar trebui sa recurgi la Time-Out pana nu intelegi corect de ce copilul tau a ales un comportament extrem ca mod de manifestare.
  • Este important sa stii ca Time-Out are un impact negativ semnificativ asupra copiilor sensibili, emotivi, inhibati si mai ales asupra celor cu tendinte catre probleme afective si emotionale (anxietate, depresie). In cazul lor, o criza de afect trebuie tratata cu foarte multa grija si afectiune pentru a nu-i rani sufleteste mai mult decat sunt deja. Similar, nu aplicam Time-Out daca crizele copilului au drept cauza o tulburare de adaptare, o trauma emotionala, oboseala sau starea de boala. In schimb, pentru copiii dezinhibati, hiperactivi, opozitionisti, agresivi verbal si fizic, Time-Out pare a fi cateodata singura solutie care functioneaza.
  • Intervalul de varsta in care poate fi folosita aceasta tehnica este intre 2 si 1/2 ani si 10 ani. Copiii mai mici de 2 ani nu vor intelege nimic din utilizarea acestei metode intrucat nu si-au dezvoltat inca identitatea de sine si autocontrolul. La ce crezi ca se va gandi un copil atat de mic atunci cand il trimiti la colt? Isi va face el oare o autoanaliza pentru a intelege unde a gresit?
  • Pana la 5 ani este indicat ca parintele sa nu lase singur copilul agitat si nervos din motive de siguranta a acestuia. In cazul unui copil mic, Time-Out-ul ar trebui sa se rezume la a-i cere sa stea cu spatele la tine pe un scaunel intr-un colt al camerei, sau, daca nu vrea, la a-i intoarce tu spatele si a-l ignora total timp de cateva minute. Dupa expirarea timpului (cate 1 minut pentru fiecare an de varsta), repeti cerinta anterioara sau ii dai o cerinta noua, si daca nici acum nu se supune, continui sa il ignori, avand grija sa nu aiba acces la nimic (jucarii, televizor, etc). In cazul copiilor mai mari si adolescentilor, disciplinarea se bazeaza deja pe alte principii de invatare (voi aborda separat acest subiect).
  • Time-Out-ul trebuie sa fie ultima metoda la care sa apelezi daca toate celelalte metode nu au functionat (ca de exemplu avertismentul verbal, consecintele logice si naturale, retragerea privilegiilor etc). Prin urmare, ar trebui sa se intample destul de rar, si numai in cazul comportamentelor opozitioniste si agresive precum: lovitul si muscatul (pe tine, alti copii), tavalitul pe jos, tipatul, folosirea cuvintelor urate, distrugerea jucariilor si obiectelor, etc. Totusi, daca esti nevoit sa recurgi frecvent la aceasta tehnica, inseamna ca ceva nu este in regula in relatia dintre tine si copilul tau.
  • In cazul comportamentelor extreme in care copilul isi pierde total controlul (plange necontrolat, se autoagreseaza, distruge totul in jur etc) este mai indicat sa il tii in brate, pe la spate, imobilizandu-l oarecum pentru a nu-i mai permite sa loveasca sau sa se raneasca, si vorbindu-i cu voce calma. Trebuie sa simta ca il protejezi si nu ca il abuzezi, asa ca atitudinea ta calma si protectoare este extrem de importanta. De asemenea, ajuta sa il speli cu apa rece pe manute si pe fata si sa ii distragi atentia pana isi revine. In astfel de momente, Time-Out-ul trebuie sa fie ultimul lucru la care sa te gandesti, si, cu prima ocazie, cauta ajutor specializat pentru a intelege ce se intampla cu copilul tau.
  • Trebuie sa stii sa selectezi corect momentul in care se potriveste Time-Out-ul. In situatiile in care copilul face o criza de nervi pentru a evita o cerinta sau o activitate, a-l trimite intr-un loc in care sa nu faca nimic este exact ce isi doreste! Practic, scapa repede de obligatia de a se supune si de a face ce nu ii place. In acest caz, este mai bine sa apelezi la retragerea privilegiilor materiale si emotionale si la consecinte (logice, naturale) decat la Time-Out.
  • Personal, nu sunt de acord cu izolarea copilului in camera lui, sau acolo unde doarme si invata, intrucat acest loc nu trebuie sa fie asociat cu emotii negative! Daca folosesti acelasi spatiu ca loc de pedeapsa, cat de bine se va mai relaxa copilul si cat de motivat va mai fi el sa invete acolo? In plus, copilul gaseste o gramada de lucruri de facut in camera lui, asa ca ideea de izolare sau de pedeapsa se cam pierde …

Publicat de: KidSpots

error: Continutul este protejat la copiere !!! Toate drepturile rezervate - psiholog Monica Bolocan.