Cum inteleg copiii trecerea in lumea de dincolo
Pierderea unei persoane dragi este printre evenimentele negative de viata cu cel mai profund impact emotional asupra celor afectati. In special in situatiile in care pierderea se produce neasteptat - spre exemplu ca urmare a unui accident - exista riscul producerii unui dezechilibru afectiv cu consecinte majore pe termen lung. Copiii nu fac nici ei exceptie. Modul in care copiii inteleg fenomenul mortii si traiesc pierderea cuiva drag depinde insa foarte mult de varsta acestora si, respectiv, de etapa de dezvoltare cognitiva in care se afla. Suportul oferit copilului de catre cei din jur trebuie sa tina cont de masura in acesta intelege ca fenomenul mortii este universal (toate fiintele se nasc si mor) si ireversibil (moartea este permanenta). Astfel:
Copiii foarte mici (pana in 2 ani) nu au capacitatea de a intelege ce inseamna moartea. In schimb, ei simt foarte bine si copiaza cu fidelitate emotiile celor apropiati. Chiar si atunci cand cei din jur isi mascheaza durerea, copilul actioneaza ca un adevarat “radar emotional” si o reflecta intocmai prin comportamentul sau. Pot aparea manifestari comportamentale specifice unei depresii la copii: hiperactivitate, irascibilitate, crize frecvente de plans, labilitate emotionala, schimbarea rutinelor alimentare sau de somn. Este recomandabil ca adultii sa incerce sa mentina viata copilului intr-un cadru cat mai predictibil si securizant, cu schimbari cat mai putine, si sa fie cat mai afectuosi si intelegatori. De asemenea, este de preferat ca adultii sa isi traiasca doliul cat mai natural si sa evite “sa se prefaca” de dragul copilului. Mimarea unei stari de bine sau de veselie induce in eroare si frustreaza copilul care oricum simte emotia reala a adultului cu care interactioneaza.
Intre 3 si 6 ani, copiii cred ca moartea este reversibila. Gandirea magica, specifica varstei, ii face sa creada ca persoana disparuta este “plecata undeva” si se asteapta oricand la revenirea acesteia. Adesea, sub influenta educatiei primite de la cei din jur, copiii considera moartea ca fiind o pedeapsa pentru comportamente nepotrivite. Exista astfel riscul de a-si asuma disparitia unei persoane dragi, considerand-o ca fiind o consecinta a faptului ca “au fost obraznici”. Intrucat gandirea abstracta nu este inca dezvoltata, copiii nu isi pot reprezenta corect notiunile de “lume de dincolo” sau de “rai”. Cei mai multi gandesc ca persoana disparuta este fizic “sus in cer” si face acolo in continuare ce facea si acasa. Si la aceasta varsta copiii preiau foarte usor starile emotionale ale persoanelor semnificative pentru ei, asa ca pot avea reactii de tipul unei regresii emotionale catre o etapa de dezvoltare anterioara. Spre exemplu: isi sug degetul, dorm cu ursuletul sau cu paturica dupa ce renuntasera la acestea, uda patul noaptea sau ziua (enuresis secundar), nu mai vor sa doarma singuri, cer mai multa atentie si afectiune, au diverse acuze somatice (dureri de cap, de burta etc). Intrucat unii dintre ei isi verbalizeaza greu sentimentele, le pot transforma in comportamente de tip iritabilitate, hiperactivitate, opozitionism sau agresivitate. De aceea este bine sa fie incurajati sa isi exprime emotiile atat verbal cat si prin desen sau joc.
Intre 6 si 9 ani, copiii incep sa aiba o vaga intelegere a permanentei mortii, intruchipand-o chiar sub forma unui personaj negativ (un spirit care “vine si te ia”). In aceasta etapa de varsta, copiii sunt fascinati sa vada din ce este facut corpul omului sau al animalelor, ce este pe dinauntru, ce se intampla cand te ranesti si curge sangele, etc. Mintea lor in plina formare isi cauta singura raspunsurile la intrebarile despre viata si moarte. Adesea, ei pun moartea in legatura cu un act violent si prima intrebare care le vine in minte atunci cand aud ca cineva a trecut in nefiinta este “cine l-a omorat?”, posibil si ca urmare a influentei povestilor si desenelor animate. Totodata, copiii incep sa vina cu intrebari concrete de tipul “dar cum mai respira cineva dupa ce moare?” la care parintii trebuie sa fie pregatiti sa raspunda. Ca si reactii comportamentale la pierderea cuiva drag, pe langa cele deja mentionate anterior, copiii pot avea probleme de concentrare si invatare la scoala, sentimente intense de vina, frustrare si chiar furie. Si la aceasta varsta, sunt de mare ajutor conversatiile si interventiile terapeutice prin mijloace simbolice (joc, modelaj, plastilina) pentru a-i ajuta pe copii sa isi inteleaga si exteriorizeze emotiile. In niciun caz adultii nu trebuie sa evite sa discute despre persoana disparuta sau sa minimizeze efectul evenimentului asupra lor si a familiei. Cu cat doliul este trait mai natural, mai firesc, cu atat se vor dezvolta mecanisme de coping emotional mai sanatoase si durabile.
Dupa varsta de 10 – 12 ani, copiii incep sa se ingrijoreze referitor la posibilele schimbari din viata lor ca urmare a pierderii unei persoane apropiate. Apar intrebari de tipul “cine va mai avea grija de mine?” sau “ce se va intampla cu familia mea?”. Incepand cu aceasta etapa de varsta, pot aparea reactii intarziate sau reactii de negare, intervenind mecanisme complexe de aparare ale psihicului. Spre exemplu, la inceput copiii se pot comporta aproape ca si cum nu s-a intamplat nimic, pentru ca, mai apoi, se aiba trairi emotionale intense sau sa se inchida in sine si sa refuze sa comunice despre eveniment sau despre persoana disparuta. Tot incepand cu aceasta varsta, copiii isi doresc sa participle la ritualuri si ceremonii si sa fie implicati activ in acestea. Scaderea performantei scolare, accentuarea fricilor de tot felul (inclusiv teama ca si altcineva din familie sau chiar ei insisi pot muri), reactiile opozitioniste si izbucnirile de furie sunt printre semnele trairii intense a doliului la aceasta varsta. Modul in care familia gestioneaza aceasta perioada isi pune o amprenta adanca pe sufletul copilului, de aceea este nevoie de foarte mult tact, intelegere, afectiune si de o comunicare foarte deschisa intre toti membri familiei.
In toate etapele de varsta, conteaza foarte mult atat relatia copilului cu persoana pierduta cat si experientele anterioare similare la care a fost expus copilul. Pentru cei care traiesc in comunitati mici din mediul rural, evenimentele de viata - atat pozitive cat si negative - sunt mai usor impartasite cu toata comunitatea si copiii au frecvent ocazia de a participa la ritualuri si ceremonii. Viata si moartea devin astfel firesti si complementare. Din nefericire, stilul de viata urban ii indeparteaza pe copii din ce in ce mai mult de traditiile si obiceiurile legate de despartirea finala de cineva drag, rolul acestora fiind de a mai alina suferinta celor ramasi.
Publicat de: KidSpots
