Copiii si tableta: pro si contra

Sursa: KidSpots

Nu mai este un secret pentru nimeni ca tehnologia touchscreen ne-a schimbat viata. In bine sau in rau, nu stim inca! Dar stim sigur ca ne place si ne bucura, altfel nu am alerga atat de disperati dupa ultimele device-uri si aplicatii! Daca mergeti dimineata cu metroul, aruncati o privire de-a lungul vagonului si numarati cati dintre pasageri sunt ocupati cu navigarea pe tableta.  Cred ca e o statistica relevanta.

Copiii nostri nu fac nici ei exceptie: nici nu au invatat bine sa mearga sau sa vorbeasca, si degetelul le “zboara” pe ecranul tabletei intuind cu precizie ce au de facut. Nu le trebuie mult sa isi dea seama singuri care sunt regulile unui joc. Am vazut copilasi de 5 ani care stiu sa caute si sa isi instaleze jocuri gratuite de internet. O fetita de 8 ani se lauda ca ea le “repara” tabletele tuturor din familie cand se blocheaza. O fi bine, o fi  rau? Un lucru stim sigur: tehnologia va face parte din viitorul copiilor nostri mai mult decat face parte din viata noastra! Acesta este un adevar pe care nu il mai putem schimba.

Mai exista totodata un adevar de catre suntem obligati sa tinem cont atunci cand le oferim micutilor nostri acces la tehnologie: din ce in ce mai multe studii vorbesc despre efectul nociv pe care excesul de tehnologie il are asupra creierului imatur al copiilor in primii 6 ani de viata, atat din punct de vedere cognitiv cat si comportamental. Voi vorbi despre aceasta intr-un alt articol, fiind un subiect extrem de interesant.

Astfel, in ceea ce priveste relatia dintre copii si tableta, opiniile oscileaza in general intre doua extreme: fie le gasesc beneficii nenumarate, fie le condamna definitiv ca fiind sursa tuturor relelor care li se intampla copiilor nostri, uitand ca chiar noi, adultii, suntem cei care le-au pus copiilor in brate tableta!

Pentru a oferi un punct de vedere echilibrat, am incercat sa sistematizez  principalele argumente, atat “pro” cat si “contra”, referitoare la utilizarea tabletei de catre copii, cu mentiunea ca lista ramane deschisa:

Argumente “pro”:

  • Copiii invata foarte multe utilizand tableta, avand acces la informatii noi la care nu au acces direct in viata reala
  • Copiii isi dezvolta abilitati cognitive precum logica, imaginatia, intuitia si capacitatea de a gasi solutii la probleme, si isi imbunatatesc timpul de reactie
  • Prin intermediul aplicatiilor software creative si amuzante, copiii invata cu mai multa placere si, in consecinta, mai usor. Acesta este motivul pentru care in multe tari au fost introduse manualele digitale in scoli
  • Multi copii isi imbunatatesc abilitatile de citit si cunostintele de limba engleza, fiind motivati sa gaseasca singuri informatii si jocuri noi
  • Copiii au o ocupatie care le face placere, atunci cand posibilitatile de joaca sunt limitate

Argumente “contra”:

  • Utilizata de la varste foarte fragede (inainte de 6 ani, si in special in primii 3 ani de viata), tehnologia touchscreen afecteaza dezvoltarea normala a creierului prin suprastimularea unor arii cerebrale in detrimentul altora
  • Suprastimulati vizual, motivati de castiguri imediate si miscare rapida, copiii se plictisesc extrem de usor in alte tipuri de activitati mai putin interesante si nu mai sunt motivati sa performeze in sarcini care presupun efort cognitiv si rabdare (cum sunt scrisul si cititul sau rezolvarea de probleme la matematica)
  • Copiii care isi petrec foarte mult timp singuri in fata tabletei nu isi dezvolta corespunzator abilitatile de comunicare si socializare, devenind din ce in ce mai izolati. Astfel, creste riscul pentru probleme de comportament si tulburari emotionale
  • Continutul violent al jocurilor de pe tableta influenteaza negativ comportamentul copiilor, care invata sa fie agresivi si si sa-si asume comportamente riscante
  • Fiind o activitate sedentara, utilizarea tehnologiei creste riscul de obezitate dar si de deformari ale coloanei vertebrale, cu impact negativ atat asupra sanatatii cat si a starii psihice. In plus, navigarea rapida pe touchscreen oboseste ochii si poate da tulburari de vedere si chiar ameteli

error: Continutul este protejat la copiere !!! Toate drepturile rezervate - psiholog Monica Bolocan.