Autonomia personala la varste mici

Autonomia personala la varste mici

Formarea abilitatilor de viata la copii

Monica Bolocan, psiholog pentru copii

Cu totii ne dorim copii sanatosi, destepti, care sa stie sa se descurce si sa reuseasca in viata. Ne e greu sa acceptam ideea ca micutul nostru ar putea avea vreodata dificultati in a face fata situatiilor complexe, in a-si realiza visele sau ca poate chiar deveni victima relelor intentii ale cuiva. Vorbeam intr-un articol anterior despre importanta formarii abilitatilor de viata la copii si de faptul ca, dincolo de oferirea educatiei, afectiunii si a unei ingrijiri corespunzatoare, parintii sunt datori sa isi echipeze copiii cu abilitatile necesare de a face fata singuri vietii intr-un mod eficient. Intr-o lume din ce in ce mai complexa, cu provocari atat reale cat si virtuale, castigarea autonomiei personale si dezvoltarea gandirii critice sunt esentiale.

Astazi vom discuta despre abilitatile de autonomie personala la copiii prescolari. Ce sunt acestea? Capacitatea unui copil de a se autoingriji si de a deveni independent de parintii sai este considerata o baza importanta pentru dezvoltarea celorlalte abilitati (ex: cognitive, sociale) si pentru formarea increderii in sine. Cu cat un copil este mai autonom, cu atat el va avea “curajul” de a explora lumea inconjuratoare, de a incerca, confruntandu-se astfel cu diverse probleme pentru care va trebui sa gaseasca singur strategii adecvate de rezolvare. Cu cat parintii se vor implica mai putin, cu atat copilul isi va dezvolta mai eficient capacitatea de a cauta si gasi solutii potrivite fiecarei situatii. Nu vorbim, desigur, de neglijarea de catre parinti a nevoilor esentiale ale copilului, ci doar de o anumita atitudine incurajatoare a acestora pentru a-l ajuta pe micut sa devina, treptat, independent.

De fapt, esenta autonomiei personale sta in constientizarea faptului de a sti ca te poti descurca singur. Cand copilul stie ca poate, el este motivat sa incerce si este bucuros sa reauseasca. Acesta este unul dintre motivele pentru care multi copii mici devin frustrati, opozitionisti si fac crize de afect: pur si simplu sunt coplesiti de “grija” unui adult cicalitor sau hiperprotectiv care nu ii lasa sa incerce pentru a avea si ei satisfactia reusitei.

Un copil cu autonomie personala scazuta va avea tendinta de a evita implicarea in sarcinile dificile, asteptand permanent o “mana salvatoare” care sa-i rezolve problemele. El va fi astfel mai putin expus la experiente noi de invatare, limitandu-se doar la ceea ce stie sigur ca poate face singur. Va fi nesigur de el insusi si frustrat in situatiile noi de viata. Cel mai adesea, copilul hiperprotejat incepe sa sufere din cauza autonomiei personale deficitare atunci cand intra la scoala si se confrunta cu realitatile vietii. Din a fi “centrul Universului” acasa, simte, dintr-o data, ca este doar una dintr-o multime de stelute iar lumea este guvernata de reguli diferite carora nu stie cum sa le faca fata. Numeroase studii demonstreaza ca abilitatile scolare si mai ales sociale ale copiilor autonomi sunt mult mai bune.

Bazele autonomiei personale se pun la varsta prescolara, odata ce copilul a capatat constiinta de sine si detine un minim de competente motorii si verbale necesare pentru a se descurca. Mai exact, incepand cu varsta de 2 ½ - 3 ani, puteti incepe sa construiti independenta copilului (de obicei, fetitele sunt ceva mai precoce in acest sens).

Autonomia la prescolari se refera atat la abilitatea de a rezolva singuri sarcini simple de ingrijire personala (ex: a se spala, a se imbraca si incalta, a manca, a utiliza toaleta, a evita situatiile periculoase, a avea grija de lucrurile personale, etc) cat si la abilitatile de rezolvare a problemelor si depasire a situatiilor dificile. Incepand cu varsta de 3 ani, sunt disponibile scale de evaluare a gradului de autonomie personala a copiilor care indica ce abilitati sunt bine dezvoltate, respectiv care sunt abilitatile critice pe care copilul nu le detine inca (comparativ cu standardul de varsta), astfel incat parintii sa stie cum sa intervina din timp pentru a avea un copil autonom, increzator in sine si descurcaret.

Publicat de: KidSpots

error: Continutul este protejat la copiere !!! Toate drepturile rezervate - psiholog Monica Bolocan.