Despre dezvoltare si educatie timpurie
Monica Bolocan, psiholog pentru copii
Dezvoltarea si educatia copilului in primii ani de viata se afla de decenii in atentia cercetatorilor si specialistilor din diverse subdomenii ale psihologiei: clinica, neuro-cognitiva, educationala, developmentala etc., fiind unanim recunoscut impactul major al primilor 6 ani de viata in toata evolutia ulterioara a copilului, si, mai tarziu, a adultului. La nastere, greutatea copilului reprezinta doar 5% din greutatea unui adult, pe cand creierul unui nou-nascut cantareste 25% din echivalentul sau de la maturitate! Pana la varsta de 3 ani, creierul ajunge sa cantareasca 80% din greutatea sa finala, iar pana la 6 ani, ajunge la 90%. Copilul vine pe lume cu un numar de neuroni si de legaturi sinaptice cu mult mai mare decat ale persoanei adulte.
Pe parcursul maturizarii, numarul acestora se reduce la jumatate, neuronii neutilizati pierzandu-se. Supravietuiesc, practic, doar cei mai puternici neuroni si sinapse, iar factorul determinant critic este utilizarea, adica ... experienta. Astfel, mediul in care traieste copilul dupa nastere joaca un rol determinant in dezvoltarea creierului. Genele ofera doar un punct de plecare si potentialul, dar experienta este cea care fructifica si extinde acest potential. Aceasta disponibilitate a creierului de a se lasa modelat de experienta este numita plasticitate cerebrala. Fiind inca in dezvoltare, creierul tanar prezinta un grad mai mare de plasticitate decat creierul matur.
Iata de ce, stimularea adecvata din primii 6 ani de viata este esentiala. Nu orice fel de stimulare si experienta ajuta insa la o dezvoltare armonioasa a creierului. Cercetarile arata ca, in egala masura, suprastimularea poate duce la distrugerea neuronilor si pierderea conexiunilor in egala masura ca si sub-stimularea. Mai mult, fiecare copil are ritmul sau propriu de dezvoltare si de asimilare a informatiei oferite de mediul inconjurator, de care parintii trebuie sa tina cont. Pentru a-si dezvolta gandirea, fiinta umana are nevoie nu numai de o directa expunere la stimulii mediului inconjurator, dar mai ales de medierea acestei interactiuni de catre o alta fiinta umana. Invatarea umana este – intr-un mod fundamental – in primul rand sociala.
Multi copii care sufera de dizabilitati de invatare, inclusiv probleme de concentrare a atentiei, de focusare si selectiei a stimulilor, sunt copii carora – in primii ani de viata – nu le-au fost oferite suficiente oportunitati de invatare mediata de catre adultii din preajma lor. Cu alte cuvinte, nu s-a preocupat nimeni in mod special sa le atraga atentia asupra lucrurilor si detaliilor, sa le explice sensul acestora, sa le raspunda la intrebari si le incite curiozitatea. Acestia pot fi dealtfel copii foarte inteligenti, dar care nu si-au dezvoltat abilitatea de a invata, de a-si orienta atentia si a observa intr-un mod sistematic si organizat. Prin urmare, ei se raporteaza intr-un mod episodic si impulsiv la lumea care ii inconjoara, culegand informatii la intamplare si stocandu-le intr-un mod haotic, fiind catalogati drept „neatenti“. In lumea moderna, parintii au din ce in ce mai putin timp si mai ales mai putina rabdare sa se ocupe de invatarea copiilor. De obicei, copiii isi petrec din ce in ce mai mult timp in fata televizorului sau a calculatorului, in incercarea de a acumula – intr-un timp cat mai scurt – un volum mare de informatii, pe care le asimileaza neconditionat si necritic, si mai ales, fara a le integra.
Evaluarea dezvoltarii copiilor mici si prescolari, incluzand evaluarea abilitatilor lor cognitive si a potentialului de invatare, este necesara pentru construirea unui program de educatie corect, adaptat profilului fiecarui copil, care sa asigure dezvoltarea armonioasa pe toate ariile majore de competente. Cunoscand profilul de dezvoltare al copilului lor, parintii pot beneficia de un ghid eficient de educare a copilului inca din primii ani de viata, si pot evita astfel practicile educative incorecte. Practic, ei nu trebuie sa faca ceva in plus, ci doar ... altfel.
Alegerea jucariilor si a activitatilor educative sau sportive, precum si construirea rutinelor zilnice si a interactiunii parinte-copil devin astfel instrumente importante la indemana parintilor constienti de impactul educatiei timpurii in castigarea abilitatilor de invatare corecte ale copilului lor.
