Despre dislexie si impactul acesteia in performanta scolara
Monica Bolocan, psiholog pentru copii
Dislexia, sau „tulburarea cititului“ este definita ca dificultatea de a intelege si citi limbajul scris. Poate fi intalnita atat ca tulburare singulara, in diverse grade de severitate, cat si asociata cu alte tulburari (exemplu: ADHD, tulburari afective si emotionale, tulburare de conduita etc). Destul de frecvent, dislexia se asociaza si cu alte tulburari specifice invatare, ca discalculia (dificultatea de a face calcule matematice) sau disgrafia (dificultatea de a scrie lizibil). Exista si situatii in care copilul citeste cursiv, insa nu intelege nimic din ce a citit („reading comprehension difficulty“, sau analfabetismul functional). Acesti copii trec prin scoala invatand „mecanic“, pe de rost, fiind catalogati de colegi drept „tocilari“. Sunt favorizati de sistemul de invatamant, care pune accent mai mult pe acumularea si retinerea informatiei decat pe intelegerea acesteia, si ajung sa termine scoala, si chiar sa urmeze o facultate, „recitand“ foarte multe informatii, dar neintelegand nimic.
Cercetarile recente converg catre concluzia ca tulburarile specifice de invatare, printre care si dislexia, se datoreaza unor disfunctionalitati neuronale. Cu alte cuvinte, anumite arii ale creierului nu functioneaza cum trebuie. Aceste dificultati sunt intalnite frecvent pe linie ascendenta in familiile acestor copii (exemplu: la parinti), fiind ereditare.
In cazurile usoare, copilul dislexic nu este identificat ca avand aceasta tulburare, el trecand prin scoala fiind catalogat ca neatent si lipsit de motivatia de a invata. De obicei, copiii cu dislexie usoara sunt copii inteligenti, ei inregistrand performante scolare normale sau chiar peste medie la testele de inteligenta non-verbale. Dealtfel, inteligenta lor ii ajuta sa compenseze cumva aceasta dificultate in primii ani de scoala. In cel mai bun caz, profesorii sau parintii incep sa banuiasca prezenta unei dificultati specifice abia prin clasa a III-a sau a IV-a, cand complexitatea sarcinilor scolare depaseste cu mult capacitatea copilului de a-si compensa dificultatea. In aceasta etapa, copilul dislexic este deja afectat emotional, el fiind constient ca este „altfel“ decat ceilalti, ca „nu stie“ sau „nu poate“, ca ceea ce este usor pentru altii este un adevarat chin pentru el. Stima lui de sine si increderea in propriile capacitati sunt deja afectate, ca si motivatia pentru a invata. A inceput scoala „cu stangul“, si va continua tot asa. In alte cazuri, copilul dislexic este identificat inca din clasa I, dupa cateva luni de scoala, fiind evidenta incapacitatea lui de a intelege literele.
Din pacate, in tara noastra nu exista un program national de screening al copiilor pentru identificarea timpurie a tulburarilor specifice de invatare. Doar copiii cu dizabilitati – la care asocierea acestor tulburari este evidenta si usor de identificat – sunt diagnosticati si pot beneficia de tratament si interventie. Astfel, copiii cu dezvoltare tipica ("normala") care au doar forme usoare ale tulburarilor de invatare sunt lasati sa esueze, in ciuda potentialului lor intelectual foarte bun.
Avand la baza dificultatea de procesare fonologica, dislexia poate fi identificata inca de la gradinita, printr-o evaluare psihologica simpla. Astfel, se poate interveni devreme prin programe educationale specifice, asa incat – odata ajuns la varsta scolara – copilul sa aiba deja abilitatile necesare pentru a recunoaste si citi literele. Identificarea dislexiei - ca si a altor tulburari de invatare - poate fi facuta la orice varsta, si nu este niciodata tarziu pentru remedierea acesteia. Prin programe de interventie specifice, copilul se poate recupera rapid si poate prinde „trenul vietii“ catre o viata normala, si poate chiar atinge performante deosebite.
